Despre mine

Psiholog Alexandra Dragoi

Pregătire profesională:

Mă numesc Alexandra Drăgoi și sunt psiholog acreditat de Colegiul psihologilor din România, Cod Personal 19794

Am început acest traseu profesional prin alegerea Facultății de Psihologie, ulterior urmând o specializare în psihologie analitică și psihologie clinică . Am efectuat de asemenea peste 500 de ore de analiză personala și formativă desfășurată continuu pe parcursul a 8 ani. Înainte de a însoți o altă persoană pe drumul soluționării unor probleme esențiale și al cunoașterii de sine, este necesar ca psihologul însuși să parcurgă cu succes această îmbogățitoare călătorie personală.

Regăsiți mai jos întregul meu parcus:

2008-2011: Absolventă a Facultății de Psihologie

2009, Noiembrie: Life Transition Programme, Universitatea din București

2011-2013: Formare în Psihologie analitică, Asociația Română de Psihologie Analitică Jungiană

2012, Iunie-: Psihologia analitică a dezvoltării, Teoria lui Erich Neumann, Formator Dvora Kutchinski, analist IAAP

2012, Octombrie: Seminar on Analytical Relationship, Maria Ellena Chiaia, Lauren Cunningham

2012, Octombrie: Program formativ în Sandplay clinic; susținut de Dr. Maria Chiaia & Lauren Cunningham (IAAP, ISST)

2013, August: Școala de vară „La înălțime” cu tema Psihanaliză și Film, coordonată de Prof. Univ. Dr. Vasile Dem. Zamfirescu și Lect. Univ. Drd. Simona Reghintovschi

2013, Octombrie: Conferința Internațională de Psihanaliză, a V-a ediție, cu tema Visul în Psihanaliză

2015-2017: Masterat în Psihologie clinică, hipnoză și terapii de scurtă durată, Universitatea Titu Maiorescu, București

2017, Noiembrie: Evaluarea și intervenția terapeutică a copilului, Societatea de Psihoterapie Experiențială, Institutul SPER

2018, Octombrie: Workshop „Feminitatea – arhetipuri și traume” susținut de Lavinia Bârlogeanu , Centrul Philemon

2018, Noiembrie: Psihopatologie evoluționistă, Asociația AHPCC