La început de an, privind retrospectiv către unul din cei mai imprevizibili ani din viața mea, mai ales la nivel de experiență colectivă, am realizat că 2020 a fost, după mult timp, anul în care […]

La început de an, privind retrospectiv către unul din cei mai imprevizibili ani din viața mea, mai ales la nivel de experiență colectivă, am realizat că 2020 a fost, după mult timp, anul în care […]
Pentru cei care sunt sau au fost cu un partener narcisist – tiparele poveștilor de dragoste merg, în general, într-o direcție teribil de greșită. Cumva, prin traiectoria mea emoțională, am reușit să-i atrag și să […]
O persoană inteligentă emoțional știe că iubirea este o calitate, nu un sentiment, și că presupune încredere, vulnerabilitate, generozitate, umor și înțelegere sexuală. O persoană inteligentă emoțional își alocă timpul necesar pentru a își da […]
Nu ne vindecăm în solitudine, ci în comunitate. S. Kelley Harrell Anul 2020 pare să poarte pecetea traumelor colective, de la incendiile de vegetație din Australia, care au atins apogeul chiar în primele zile ale […]
“Dacă îți petreci timpul sperând că cel care ți-a rănit inima să plătească pentru faptele sale, nu faci altceva decât să îi permiți să te rănească o a doua oară.” Shannon Alder Experiența de a […]
Gelozia este iadul iubirii rănite. John Milton Un zeu mai puțin cunoscut din mitologia greacă este Phtonos, fiul zeiței nopții, Nyx și al lui Dionysos, zeul vinului, al extazului și fertilității. Ce fel de personaj […]
Autosabotajul este un comportament problematic care ne creează dificultăți în a ne atinge obiectivele, a avea relații constructive și sănătoase cu ceilalți, conducându-ne pe drumul eșecului personal și privându-ne de o viață echilibrată și satisfăcătoare. […]
Povestea începe în aprilie 1861, imediat înainte de izbucnirea războiului civil dintre Nord și Sud, atunci când Scarlett are şaisprezece ani, şi se desfăşoară pe parcursul a mai mult de un deceniu, încheindu-se atunci când […]
Don Juan afirma sus si tare că suprema plăcere vine din doborârea treptată a rezistenței victimei, din cucerirea ei… Ceea ce Don Juan numește iubire, se rezumă la această perioadă a vânării, a cuceririi treptate, […]
A experimenta noaptea neagră a sufletului, iată o metafora universală întâlnită în numeroase culturi pentru a descrie copleșitoarea experiență a depresiei, a lipsei de speranță care apare uneori în viețile noastre. Un punct de vedere […]