Dependența de seriale TV – pe tărâmul iluziilor și al izolării

„Orice formă de dependenţă este rea, indiferent dacă narcoticul este alcoolul, morfina sau idealismul“. Jung

Trăim într-o perioadă în care multitudinea de forme de divertisment online reprezintă o parte aparenta pozitivă în viețile noastre atât de stresante și o modalitate de deconectare preferată atunci când ajungem acasă după o zi lungă și obositoare de la locul de muncă. Majoritatea dintre noi este familiarizată cu sentimentul de eliberare și satisfacție pe care ni-l oferă vizionarea serialului preferat sau cu entuziasmul de a descoperi o serie captivantă recent lansată de programele de streaming. Dar este oare chiar atât de lipsită de efecte nocive pe cât credem? Și ce ne spune asta despre starea noastră emoțională?

În limba engleză, există un termen, momentan intraductibil, în limba română, și anume fenomenul „binge watching”, un soi de vizonare compulsivă a unui serial. Suntem atrași și fascinați de universul alternativ, care își deschid larg porțile în fața noastră și care se află acum doar la un click distanță. E modalitatea de elecție pentru a evada din cotidian pentru o majoritate covârșitoare și una, aparent inofensivă, la care avem un acces extrem de facil.

În ceea ce privește vizonarea, un sondaj Netflix a constatat că 61 la sută dintre utilizatori urmăresc în mod regulat între 2-6 episoade consecutiv intr-o singură zi. Un studiu mai recent a descoperit că cei mai mulți membri Netflix aleg să-și petreaca timpul pe platformă decât să se angajeze în alte activități- terminând un sezon întreg într-o săptămână, în medie (categoriile Sci-Fi, horror și thriller înregistrează în mod uzual acest tipar de vizionare compulsivă). Cu siguranță, nu am face acest lucru dacă nu ne-ar face să ne simțim extrem de bine și dacă nu ar reprezenta o alternativă de escapism în fața anxietăților și stresului cotidian.

Atunci când privim un serial care ne face sa ne simțim imersați într-o altă realitate, adeseori identificându-ne cu protagoniștii sau trăind o situație de viață la care nu avem altfel acces, creierul nostru este cuprins de un val de dopamină și adrenalină. Ne simțim vii, iar realitatea personală este suspendată în favoarea uneia mai strălucitoare, intense și mult mai puțin banale decât viețile noastre inundate de rutină și frământări cotidiene sau existențiale.

Evitarea responsabilității, eliminarea neconstructivă a stresului și recurgerea la o formă facilă de a experimenta plăcerea, ne determină să alegem această modalitate de petrecere a timpului, care se va dovedi nocivă pe multiple planuri – emoțional, cognitiv și chiar comportamental.

Gradul de toleranță reprezintă un element central în ecuația adicțiilor, astfel că vom fi nevoiți să vizionăm din ce în ce mai multe episoade sau seriale pentru a ajunge la același nivel de satisfacție pe care l-am avut inițial, în momentul descoperirii acestei plăceri, pe care mulți dintre noi chiar o numesc adeseori „plăcere vinovată”. Intuiția noastră ne trage un semnal de alarmă, vizionarea compulsivă a unui conținut lipsit de elemente educaționale solide, nu ne va ajuta să creștem și să ne dezvoltăm ca indivizi, ci are chiar potențialul de a ne stopa sau chiar provoca o involuție în plan personal. Copii și adolecenții sunt în mod special predispuși la a experimenta efectele nocive ale privitului îndelungat la televizor, s-a demonstrat că o astfel de activitate excesivă scade atenția, abilitățile sociale și funcționarea cognitivă, crește incidența problemele de comportament și a obiceiurilor alimentare nesănătoase.

Vizionarea obsesivă reprezintă un mecanism de apărare mai puțin convențional, un veritabil scut pe care ni-l construim singuri, pentru a evita confruntarea cu propriile noastre emoții, sentimente, gânduri sau amintiri legate de o situație generatoare de anxietate, frustrare, tristețe sau neputință.

Jung a înțeles funcția psihologică a adicției într-un mod diferit de alți scriitori psihanalitici, nu doar ca pe o schimbare a stării de spirit, ci ca schimbând de fapt ceea ce se întâmplă în lumea interioară. Acest lucru nu implică doar o mascare a tensiunii psihice, ci eliminarea iluzorie și temporară a cauzelor distresului pe care îl experimentăm. Odată ce experimentăm aceasta senzație de eliberare, simțim compulsiv nevoia de a repeta experiența iar și iar, îndepărtându-ne de o soluționare eficientă și constructivă a problemei de bază, din cauza căreia ajungem în postura de a folosi un drog pentru a ne calma suferința. Dependența ne adâncește în mrejele izolării, ne însingurează și devenim prinși într-o ocupație sterilă, care perpetuează problema, ne abate de la propriul drum și ne răpește potențialele efecte benefice ale introspecției.

În acest moment, voința nu mai este suficient de puternică pentru a contracara dependența, atingem fundul prăpastiei, este necesar să apelăm la ajutor pentru a ne mobiliza resursele interioare și a ne elibera de mecanismul adicției.

Ca o orchestră hipnotizantă, ne duce pe tărâmul izolării și al iluzionării, ne îndepărtează prin cântecul ei de sirenă de profunzimile propriului suflet, ne calmează neliniștile atât timp cât ne încredințăm amăgirilor ambalate strălucitor și transformă timpul într-un veritabil inamic care lucrează în defavoarea noastră.

Care sunt semnalele de alarmă care ne indică faptul că am putea avea o problemă legată de vizionarea compulsivă?

  • Vizionăm mai mult decât ne-am propus inițial
  • Rămânem în urmă cu alte activități importante
  • Ne simțim vinovați
  • Relațiile noastra sociale au de suferit
  • Vizionăm din ce în ce mai mult pentru a ne simți bine

Abonează-te pentru a rămâne la curent cu noutățile de pe blog.