Trauma colectivă în timpul pandemiei COVID-19 și cum devenim mai rezilienți

Nu ne vindecăm în solitudine, ci în comunitate.

S. Kelley Harrell

Anul 2020 pare să poarte pecetea traumelor colective, de la incendiile de vegetație din Australia, care au atins apogeul chiar în primele zile ale anului, și până la noua pandemie de COVID-19, care s-a răspândit rapid, infectând societăți din toate colțurile lumii și zguduind întreaga umanitate într-un interval de timp extrem de scurt.

Termenul de traumă își are originea în greaca veche, înseamnă „rană fizică” și era folosit, în special, în medicină. Astăzi ne confruntăm cu hazarde naturale, care ne pun în pericol integritatea fizică și ne amenință atat în plan individual, dar si la nivel social, economic, politic. În acest context, un aspect mai puțin vizibil al consecințelor, dar nu mai puțin important și, în egală măsură, tulburător, este rana interioară, cea din psihicul fiecăruia dintre noi – trauma psihologică. Mergând mai departe, prin prisma numărului covârșitor de oameni afectați – suntem astăzi în plin proces de cristalizare a unei traume colective.

Suntem puși în fața unor schimbări de anvergură, modul în care societatea funcționeaza este alterat radical, obiceiurile noastre, rutina confortantă și lumea, așa cum o știam, se schimbă cu o rapiditate care ne destabilizează universul exterior, cât și pe cel interior. Ne simtim atacați, dezrădăcinați, debusolați și ne confruntăm zilnic cu incertitudinea globală, care ne-a răpit o parte din vechile plase de siguranță. Mulți dintre noi au parte acum de un insight în lumea unui obsesiv compulsiv, ritualurile de curățare și dezinfectare sunt menite să ne țină la adapost, pe cât posibil, de amenințarea unui noi virus, încă insuficient cunoscut, iar pericolul este parte integrata a vieții noastre de zi cu zi.

O diferență notabilă între trauma colectiva și cea individuala, este că are potențialul de a ne uni prin prisma trăirii unui eveniment comun și a emoțiilor colective care îl acompaniază. Probabilitatea de a fi neînțeles este mult mai redusă decât în cazul unor experiențe traumatice individuale, iar grupurile profesionale și chiar societățile, se mobilizează și oferă suport, la nivel global, pentru gestionarea eficientă a evenimentului.

În aceste vremuri dificile, este deosebit de constructiv, să ne exersam și îmbunătățim mecanismele de coping și să oferim asistență, fiecare dintre noi, celor care pot avea mai puțin acces la mobilizarea resurselor interioare pentru a face față situației. Intrajutorarea nu este benefică numai pentru ceilalți, ci și pentru noi înșine, oferindu-ne, în această perioadă tulbure, motivație, sens și satisfacții suprapersonale. Sensul și scopul pot fi regăsite atunci când decidem să ne reorientăm ancorele sociale. Poate coeziunea socială este afectată la nivel fizic, dar legăturile dintre noi, ca indivizi, merg dincolo de asta – iar acum este un bun moment să exploram partea mai puțin văzută a frânghiilor care ne leagă de familie, prieteni, cunoscuți și societate în ansamblul ei.

Puterea conexiunilor noastre este elementul care poate promova vindecarea dupa un astfel de eveniment traumatic. Pe măsură ce ne simțim tot mai vulnerabili și mai confuzi, relațiile interumane contează din ce in ce mai mult: ele modelează experiența noastră în lume.

Înainte de a oferi suport celorlalți, este esențial să ne dezvoltăm propria reziliență si mecanisme adecvate de coping. Cum putem face acest lucru?

Reziliența este definită ca proces de adaptare constructivă în fața adversității, traumelor, tragediei, amenințărilor sau altor surse importante de stres, reziliența implică „capacitatea de a ne reveni” din aceste experiențe dificile, putând genera o creștere personală profundă. Distructivitatea, incertitudinea și anxietatea poate că sunt elemente caracteristice ale acestui tablou pandemic, dar este esențial să găsim și partea mai luminoasă și pozitivă și să exercitam un control activ asupra elementelor pe care le putem influența. Sunt încă multe aspecte pe care le putem modifica, gestiona și chiar îmbunătați, acesta este rolul rezilienței. Ne putem gândi la reziliență ca la un mușchi pe care îl putem antrena prin exerciții concrete, determinare și elaborarea unei strategii.

Schimbă-ți perspectiva – Dificultățile sunt rareori insurmontabile, cu pași mici, dar constanți putem să ne asigurăm un mediu stabil, să ne protejăm pe noi și pe cei dragi, să descoperim și să folosim resursele disponibile pentru a evolua, chiar și în timpuri de criză. Poate că acum avem mai mult timp liber la dispoziție pentru a face lucrurile pe care anterior le-am amânat, să ne angajăm în activități plăcute și productive, să descoperim noi hobbyuri, să ne perfecționăm o limbă străină, să citim mai mult, să urmăm cursuri online, iar lista poate continua. Optimismul realist și speranța sunt combustibilul care ne ajută să punem în mișcare propria barcă și să înfruntăm furtuna. Fără o perspectivă optimistă, nu putem să depășim evenimentele traumatice și să învățăm din provocări.

Acceptă schimbarea – Schimbarea este inevitabilă, deși uneori provoacă un nivel considerabil de disconfort, conștientizăm, de cele mai multe ori, că este o binecuvantare deghizată într-un ambalaj nu tocmai atrăgător. Este timpul să ne rearanjăm prioritățile, să descoperim lucrurile esențiale pentru bunăstarea noastra fizică și psihică și să evoluăm în direcția pe care ne-o dorim. Evenimentele negative poartă în structura lor germenii schimbării, putem descoperi acum care este lecția de viață relevantă pentru propriul nostru drum.

Structurează-ți viața – Atunci când rutina noastră are de suferit, este ușor să cădem prada haosului și sterilității. De aceea, este important să ne asigurăm că viața noastră are, chiar și în aceste vremuri demne de un roman distopic, echilibru, structură si strategii productive. Obiceiurile sănătoase și rutina ne pot ajuta sa fim mai rezistenți, oferind consecvență și securitate, astfel încât să ne putem concentra energia și asupra altor lucruri, cum ar fi rezolvarea problemelor și gestionarea adversității.

Ne putem seta obiective zilnice sau săptămânale, astfel încât să avem control asupra mediului nostru și să putem tolera mai bine încercările la care suntem supuși. Deosebit de util este și să nu cădem în capcana de a asculta obsesiv știrile, care au în aceste zile, un caracter preponderent negativ, limitarea accesului la asaltul informatic se va dovedi fructuoasă și ne va ajuta să reducem nivelul anxietății.

Și, nu în ultimul rând, formează și întărește conexiunile autentice cu ceilalți. Grație tehnologiei, putem rămâne conectați cu cei dragi, iar atunci când este nevoie de ajutorul nostru, fie sub forma suportului emoțional sau chiar fizic, luându-ne măsurile necesare de precauție, îi putem asista pe cei aflați în dificultate. Împărtășind și exprimând dragoste și sprijin, ne consolidăm legăturile și, la rândul nostru, ne întărim stima de sine și identitatea personală. Când suntem conectați, ne simțim mai puternici și suntem mai capabili să depășim mai ușor evenimentele traumatice. Relațiile profunde, de încredere și trainice ne sporesc, în mod considerabil, reziliența.