Cum gestionăm trădarea? Pași către vindecare

“Dacă îți petreci timpul sperând că cel care ți-a rănit inima să plătească pentru faptele sale, nu faci altceva decât să îi permiți să te rănească o a doua oară.” Shannon Alder

Experiența de a fi trădat este una pe care aproape fiecare dintre noi o va experimenta la un moment dat în viață. Vestea buna este însă că ea poate fi un important catalizator al evoluției personale, al maturizării noastre și ne poate fi ulterior un ghid înțelept în gestionarea eficientă a viitoarelor relații interpersonale. Deși deosebit de dureroasă, ne poate învăța cum să ne schimbăm vechile obiceiuri, credințe, modele de relaționare, astfel încât să minimizăm șansele de a experimenta, în viitor, astfel de experiențe negative.

Trădarea vine sub multe forme: infidelitatea unui partener, abuzul din partea unui prieten, al unui membru al familiei sau coleg și chiar a unei instituții în care aveam încredere. Ne simțim vulnerabili, devalorizați, neiubiți, respinși, singuri, furioși și dezorientați în fața unor întrebări căror momentan nu le putem găsi răspunsuri satisfăcătoare.

Încrederea este un element indispensabil în ecuația trădării. Încrederea are atât un aspect emoțional (suntem înclinați să avem incredere, în mod special, în persoanele pentru care avem sentimente, în cele pe care le percepem ca fiindu-ne similare și în cei care reușesc să ne facă să ne simțim relaxați sau confortabil) cât și un aspect logic. Aspectul logic este unul esențial și se bazează pe cogniția noastră – pe raționamente și dovezi care ne oferă o bază, mai mult sau mai puțin solidă, pentru a-i acorda încrederea noastră unei anumite persoane. Pe cât posibil, este de preferat ca încrederea să se bazeze preponderent pe considerente logice și, în mod secundar, pe cele emoționale.

Dezvoltarea încrederii într-o relație este, de obicei, un proces gradual care necesită interacțiuni și experiențe cu o persoană, astfel încât de-a lungul timpului, comportamentul acesteia să fie unul predictibil și de încredere. Exista anumite situații diagnostic, deoarece concluzii mai clare despre motivele altora pot fi trase atunci când ajutorul pe care îl solicităm uneori este costisitor pentru celălalt și nu în interesele sale pe termen scurt. Cu toate acestea, adeseori atunci când avem încredere într-o altă persoană, trebuie ca în cele din urmă să depășim dovezile disponibile și să speram că intențiile sale sunt onorabile. Dovezile trecute nu pot anticipa pe deplin comportamentul viitor, astfel încât, de cele mai multe ori, lăsăm la o parte incertitudinile și pur și simplu alegem să avem încredere.

Atunci când suntem trădați, putem cădea cu ușurință în capcana de a ne dori să ne facem singuri dreptate și a de a căuta cu înverșunare răzbunarea, astfel încât să raspundem cu aceeași monedă pentru a ne simți mai bine. Răzbunarea este însă o otravă pe care ne-o administram singuri, căci efectele pe termen lung sunt unele negative, deși inițial vom fi tentați să apelăm la ea pentru un sentiment de control asupra situației și pentru a ne elibera de furia care mocnește în interiorul nostru. Când ne concentrăm pe răzbunare, pe a pedepsi la rândul nostru, nu facem altceva decât să rămânem captivi în trecut, ruminăm asupra situației și menținem rana deschisă.

La baza trădării stă violarea încrederii și a așteptărilor pe care le avem față de anumite persoane importante din viața noastră. Nevoia de a avea încredere în ceilalți este una esențială pentru viața noastră socială și bunăstarea emoțională, ne creează o plasă de siguranță și ne diminuează anxietatea existențială. Înșelarea încrederii echivalează cu experimentarea unui profund sentiment de însingurare și ne zguduie realitatea așa cum o știam până la momentul evenimentului în cauză.

Teama excesivă de a fi trădat poate naște o suspiciozitate crescută, ne poate monopoliza întreaga existență, căzând victime unei maladii autodevoratoare. Acest tip specific de teamă are la bază sentimentul că nu suntem demni de iubire, că nu merităm să fim protagoniștii unei povești frumoase, împlinitoare și, nu în ultimul rând, propria frică de singurătate.

Cum gestionăm însă realitatea trădării? Cum ne îngrijim rănile provocate de către cei dragi și cum putem dezvolta instrumentele necesare pentru a ne oferi protecția adecvată în viitor?

1. Este esențial să nu cădem în extrema de a ne limita excesiv sau chiar reduce la zero numărul de persoane cărora le oferim prețiosul dar al încrederii noastre. Extremele sunt întotdeauna problematice, creează dezechilibre și o lipsă de armonie în viața noastră.
2. Este recomandat să ne lăsăm să experimentăm, să acceptăm emoțiile intense care vin după un astfel de eveniment dureros – de exemplu, prin sublimarea furiei. Sublimarea este un mecanism de apărare matur, prin care impulsurile noastre potențial distructive sunt canalizate către a întreprinde acțiuni și a dezvolta comportamente constructive sau benefice. Furia poate fi gestionată prin angajarea într-o activita fizică intensă, cum ar fi alergatul, fitness-ul, boxul și chiar printr-o serie de activități care nu consumă resurse fizice, ci mentale – cum ar fi activitatea de a desena, picta ceea ce simțim în momentul respectiv, iar rezultatul ne poate fi un prețios material pentru a ne înțelege mai bine situația și a găsi resursele necesare în vederea vindecării rănilor.
3. Un alt pas important este să ne distanțăm pentru o perioadă de persoana care ne-a rănit. La început, imediat după eveniment, focul furiei noastre arde cu intensitate, așa că este de preferat ca interacțiunea și discuțiile să vină după ce lucrurile s-au așezat puțin, după ce ne-am acordat un timp pentru a examina trădarea, a conștientiza ceea ce simțim, cum s-a ajuns într-o astfel de situație, să ne alegem cu grijă întrebările și să nu decidem sub impulsul primelor emoții viitorul relației.
4. Să analizăm într-un mod cât mai constructiv realitatea și modul de producere al trădării. Cum s-a produs evenimentul? A fost oare neglijență, slăbiciune sau poate un act deliberat? Înțelegerea situației și a motivelor celuilalt sunt esențiale pentru a decide dacă putem / dorim să iertăm și cum vom gestiona relația după trădare. Continuăm sau punem punct?
5. Să ne acordăm timp pentru introspecție. Să reflectăm asupra gândurilor, sentimentelor și comportamentelor și la cum să evităm situații similare în viitor (sau să acționăm diferit dacă ne întâlnim cu o situație asemănătoare). Important este și să nu ne transformăm în judecători, fie ei ai propriei persoane sau ai celorlalți, să evităm, pe cât posibil, acțiunea de a condamna, care nu va face decât să ne adâncim în resentimente, furie și tristețe ca într-o mlaștină înșelătoare. Să simțim, să conștientizăm, să înțelegem – trei pași către un viitor mai pozitiv, luminos și plin de sens.

A încerca să îi cunoaștem pe ceilalți într-un mod cât mai autentic, a ne lăsa o perioadă să ne bucurăm de o serie de experiențe cât mai diversificate împreună cu celălalt, a apela în bună măsură atât la partea noastră emoțională, cât și la cea rațională, a ne acorda atât nouă, cât și celorlalți iubire, timp, compasiune și înțelegere – acestea constituie o bază elementară în a dezvolta o încredere înțeleaptă, care să ne pună, pe cât posibil, la adăpost de o trădare imprevizibilă.