Rătăcirile unui Don Juan

Don Juan afirma sus si tare că suprema plăcere vine din doborârea treptată a rezistenței victimei, din cucerirea ei… Ceea ce Don Juan numește iubire, se rezumă la această perioadă a vânării, a cuceririi treptate, a viziunii obstacolelor care cad unul cate unul.

Gabriel Liiceanu

Un Don Juan este un individ ce trăiește profund experiența rătăcirii, el caută într-un fir de nisip întreaga lume, iar întreaga lume a copilului de vârstă foarte fragedă este mama. Firul de nisip este constituit din cuceririle sale succesive, fiecare abandonată în cele din urmă, căci nicio femeie nu poate întrupa întreaga energie și conținere maternă. La un moment dat, femeia idealizată este dezbrăcată de puternicele proiecții ale bărbatului, pe care nu le poate susține, iar atunci căutarea începe din nou. Este o căutare asiduă a unei himere, care generează puternice frustrări și resentimente față de elementul feminim, căci “nicio femeie nu se dovedește suficient de bună” . Acest bărbat devine victima propriului inconștient, a imaginii materne cristalizate în sufletul său de copil, care îi guvernează încă întreaga viață emoțională și a cărui armă principală este seducția. Seducția împinsă la limita dintre senzualitate și cruzime într-un dans halucinant pe tărâmul iluziilor, acesta îndepărtându-se tot mai mult de sine însuși. Fragmentarea interioară se reflectă fidel în viața sa amoroasă.

Don Juan în lumea tenebrelor, Gina Litherland

Jung vede în don-juanism căutarea inconștientă a mamei în orice parteneră. Sexualitatea bărbatului rămâne agățată de mamă la nivel inconștient, purtând o anumită formă de exhibiționism. Legat de același subiect, Freud a explorat inconștientul masculin ce a relevat o puternică fixație maternă în cadrul acestei tipologii. Un complex oedipian nedepășit de unde derivă un puternic sentiment de vină, rămasă de asemenea la nivel inconștient. Complexul este caracterizat de o lipsă de conștientizare a realității psihice, a mecanismului ce generează comportamentul și automat cu o puternică rezistență la schimbare.

La un moment dat, bărbatul de tip Don Juan se poate căsători și confrunta ulterior cu dihotomia Madonnă/târfă. Freud a scris referitor la aceast complex: „În cazul în care acești oameni iubesc, ei nu au nici o dorință (sexuala) și în cazul în care doresc, ei nu pot iubi.”

Femile sunt împărțite astfel într-un mod foarte rigid: cele pe care le poate venera, așa cum își venerează propria mamă, dar pentru care nu poate avea trăiri erotice (căci femeia fiind asimiliată mamei, apare interdicția fundamentală a incestului) și femei cu care poate avea relații sexuale și pe care le va eticheta ca “târfe”, alegând tipologia seducătoarei primare, femeie pe care poate proiecta această imagine imorală, definită ca fiind tocmai opusul mamei. Se manifestă astfel incapacitatea lui Don Juan de a trăi o relație completă cu feminitatea, de a se bucura de aceasta atât carnal cât și spiritual – de a vedea și onora femeia în complexitatea ei: de soție, mamă a propriilor copii, prietenă și însoțitoare de nădejde în vâltoarea vieții.

Splitarea laturii afective de cea sexuală poate fi mai pregnantă în rândurile băieților care au parte de o mamă rece din punct de vedere emoțional, dar supraprotectivă. Acest tip de relaționare lasă urme și întărește dorința de a experimenta o relație pozitivă cu o mamă disponibilă afectiv, caldă și care să satisfacă necesitătțile emoționale ale copilului. În lipsa unei mame care să asigure acest lucru în copilărie, adultul va purta cu sine necesitățațile nesatisfăcute și va căuta o relație amoroasă care să le poată realiza.

O altă dinamică intrapsihica a unui astfel de bărbat poate fi chiar pedepsirea inconștientă a mamei, care se va concretiza ulterior în pedepsirea femeilor cu care relaționează, seduce și apoi abandonează.

Piesa clasică descrie aventurile amoroase ale unui personaj masculin care reprezintă tipologia seducătorului, trăind momentul de parcă ar fi veșnic tânăr, această tinerețe veșnică reflectând condiția sa psihică de imaturitate, ceea ce Jung numește “puer aeternus” sau băiatul etern. Caracteristicile de bază ale acestei tipologii fiind independența, dorința nestavilită de libertate, nu tolerează restricțiile, limitele sau autoritatea, întocmai ca un adolescent revoltat. În această piesă clasică, ni se spune despre Don Juan că este un “bărbat fără nume”, de unde se concretizează problematica identității sale confuze.

A nu avea o identitate clar definită ca bărbat poate însemna lipa unui model patern pozitiv, aspect esențial pentru a își crea o imagine masculină coerentă. Exista nuanțe multiple ale masculinității, iar o relație cu un tată absent emoțional sau fizic, deprivează băieții de contactul necesar, constant cu un model patern care să le creeze baza definirii și potențării propriei laturi masculine.

The last love of Don Juan, Daniel C. Chiriac

A avea un portofoliu cât mai vast de cuceriri poate fi interpretat într-un mod reducționist cu “a fi bărbat” cu o dezvoltare unilaterală a masculinității, a celei de seducător etern, căci a cuceri a fost o activitate asociată din cele mai vechi timpuri cu potența, forța și bărbăția. Doar că aceste cuceriri se dovedesc a fi o metodă ineficientă, adictivă care este necesar să fie repetată compulsiv, pentru că efectele nu durează, iar bărbatul recurge la jocul seducției ciclic pentru a clădi castele de nisip.

Este bărbatul care trece de la o femeie la alta, căutând doar plăcerea carnală supremă și efemeră, fără a sonda suflete, ci numai corpuri. Este un bărbat ale cărui structuri interioare nu au atins încă forma lor matură, lumea lui este formată din atracții permanente, îl fură adeseori peisajul într-o permanentă schimbare, nu își poate odihni ochii pe un singur obiect pentru a-i explora profunzimile și detaliile care îl fac unic.

Ceea ce trebuie să facă acest bărbat pentru a pune capăt vânătorii adictive, care aduce numai satisfacții efemere, ce îl ține captiv în infamul cerc vicios, este să învețe să experimenteze masculinitatea în toate formele ei, nu numai a laturii de seducător, să își soluționeze relația cu propria mamă astfel încât să își poată elibera de această influență distructivă relațiile cu femeile din viața sa, pentru a experimenta o masculinitate matură, complexă și a avea capacitatea de a pune bazele unei relații autentice.

Pentru mai multe detalii privind pictura „The last love of Don Juan” și travaliul creării ei, vă recomand articolul autorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s